CARE SUNT PAȘII UNEI ACHIZIȚII IMOBILIARE?
Pașii de urmat atunci când doriți să cumpărați o proprietate
Fundamentele procesului de cumpărare în imobiliare. Pentru clienții noștri care își doresc să achiziționeze o proprietate imobiliară, procesul de tranzacționare, prin care Agenția NEW ERA-Compania De Imobiliare, îi ghidează, nu este unul de vanzare, ci de cumparare.
Și, pentru a le face viața mai simplă clienților noșri, ne ducem astăzi către bazele acestui proces destul de complex, pe care căutăm să-l explicităm mai jos, cât mai pe larg:
“Pașii unei Achiziții imobiliare”, văzuți prin ochii asistenței oferite de agenția noastră imobiliară:
1. ETAPA DE DECIZIE: ce tip de proprietate cauți și care este
destinația sa viitoare
a. Primul pas este acela de a lua decizia asupra tipului proprietății pe care ne dorim să o achiziționăm și destinația sa viitoare.
b. Stabilirea criteriilor de căutare a proprietății potrivite:
i. Tip de proprietate:
– apartament/casa, câte camere, dependințe? Pentru achiziții de locuințe
– spațiu comercial/spațiu industrial/spațiu pentru birouri
– teren
ii. Scopul achiziției: rezidențial/dezvoltare bussines propriu sau investiție
iii. Zone vizate, în ceea ce privește locația pentru cumpărare
iv. Facilitati pe care le doresti (ale proprietatii/proiectului și ale zonei)
v. Care este bugetul de investiție/achiziție? Vei cumpăra cu finanțare sau fără.
vi. Suprafața proprietății pe care dorești să o achiziționezi
vii. Care este termenul maxim la care dorești să finalizezi tranzacția
2. ETAPA DE CĂUTARE
a. Intră pe site-uri de profil/portaluri, întreaba experți, cere o consultanta de la o Agenție Imobiliară/un agent imobiliar în care ai încredere.
Agenția noastră imobiliară, NEW-ERA Compania De Imobiliare, îți oferă consultanță gratuită, pentru obținerea clarificarilor, sfaturilor, directiilor importante pentru un proces de calificare și ,mai apoi, pentru cel de achiziție eficient.
Întreaga noastră echipă de REALTOR-I, fiecare membru al ei în parte, îți sunt la dispoziție pentru a-ți oferi îndrumarea necesară
b. Mergi la întâlniri / vizionări sau participă la video call-uri cu agentul care te reprezintă.
c. Pune întrebări consultantului/agentului de reprezentare. Analizează variantele pe care le vezi. Cere detalii despre viitorii tăi vecini. Locația și vecinătățile sunt argumente extrem de importante, în luarea unei decizii de achiziție imobiliară. Vezi ce posibilități de personalizare sunt permise.
Verifică experiența dezvoltatorului (în situația achizițiilor de produse rezidențiale noi) și pe cea a echipei care asigură managementul vânzărilor.
d. Identifică oportunitațile sau fabrică-ți-le și DECIDE-TE la cea mai bună variantă din “lista ta scurtă”.
Nu aștepta să se prabușească piața, atunci când ai găsit proprietatea potrivită! Asta nu se va întâmpla și, oricum, nu e în puterea nimănui să prevadă așa ceva. Profită
de moment și negociază-ți condiții mai bune de achiziție (nu numai prețul e de negociat). Folosește-te de abilitățile de negociere ale agentului/realtor care te reprezintă!
3. FAZA DE PRECONTRACTARE
a. Fă-ți un plan financiar al achiziției (un fel de cash-flow): cât trebuie să achiți la
rezervare (dacă e cazul), cât si când trebuie achita avansul, în cate tranșe (dacă e cazul), cât și când trebuie să plătești diferența, ce sumă e necesar a fi obținută de la bancă, pentru varianta alegerii finanțării printr-un credit ipotecar, de exemplu.
b. Cere să verifici documentele de proprietate
c. Cere un grafic de lucrări și verifică stadiul actual al construcției (fizic sau online, personal și/sau prin intermediul Agenției Imobiliare), în situația unui imobil care urmează să se finalizeze la un termen anunțat de un dezvoltator imobiliar
d. Verifică draftul de rezervare și/sau de antecontract. Aceste contracte le poți găsi și
sub alte nume: promisiuni bilaterale de vânzare, precontracte. De verificat termenele și ce se întâmplă dacă acestea nu sunt respectate
e. Semnează Antecontractul sub asistența unui notar (se poate și fără, în situația rezervărilor sub semnătură privată) dar recomandarea Agenției imobiliare NEW ERA este aceea de a autentifica nortarial orice document care te apropie de achiziția finală.
4. FAZA DE CONSTRUCȚIE
a. Dacă ai ales să cumperi într-un proiect, de regulă trebuie să aștepți finalizarea
proiectului, până la a putea parafa contractul final de vânzare.
b. Roagă-l pe consultantul tău imobiliar să te țină la curent cu evoluția lucrărilor. Noi, la NEW ERA-Compania De Imobiliare, ne însoțim clienții cumpărători, de la momentul inițial al procesului de căutare și identificare a unei proprietăți pe care decizi să o achiziționezi, până la finalul acestuia, în momentul în care devii proprietar
5. FAZA DE RECEPȚIE
a. Este momentul în care ești invitat să vezi produsul pe care l-ai achiziționat, în
forma lui finală. Recepția se poate face fizic sau online (cu un tur virtual sau LIVE
de la fața locului).
b. Verifică finisajele, utilitățile, instalațiile de apă curentă, instalațiile de scurgere,
instalațiile de gaz și încălzire.
c. Verifică existența și funcționarea senzorului de gaz.
d. Verifica calitatea apartamentului tău dpdv. energetic (izolație, termosistem, certificat
energetic)
e. Semnează Procesul-Verbal de Recepție, dacă totul e în regulă sau adaugă în
Note/Comentarii lucrurile care trebuie remediate.
6. FAZA DE CONTRACTARE FINALĂ
a. Este faza de semnare a contractului final și de plată a diferenței de bani rămase de achitat.
b. Cere sa îți fie menționate în contract garanțiile, verifică extrasul de carte funciară, verifică draftul contractului final înainte de a te întâlni pentru
semnare.
c. Asigură-te că dosarul proprietății tale va conține următoarele:
i. Intabularea și cadastrul proprietății
ii. Extras de carte funciară autentic
iii. Garanțiile și documentațiile echipamentelor din locuință (centrala termică,
aer condiționat, uși, obiecte sanitare, instalații)
iv. Contractele cu furnizorii de utilități (apă, energie electrică, gaz,
telecomunicații)
v. Certificat energetic
vi. Chei de acces (acces în proprietate, intrare bloc, dacă e cazul, interfon)
vii. Telecomenzi și termostate (aer conditionat și centrala termică)
viii. Facturile și dovezile tuturor plăților
ix. Opțional: Contractul de finanțare (daca vei cumpara printr-un credit ipotecar)
7. FAZA POST-CUMPĂRARE
a. Deschide rolul fiscal al noii tale proprietăți, schimbă-ți contractele de furnizare utilități pe numele tău, înscrie-te în asociația de locatari.
La fiecare pas mai sunt detalii, dar cele de mai sus ar fi pe scurt lucrurile importante. Noi rămânem la dispoziția ta, pentru orice informații suplimentare și pentru detaliile care se pot ivi pe parcursul unui proces de achiziție. Alături de noi și împreună cu noi, o agenție imobiliară profesionistă, achiziția va deveni mai ușoară și mai sigură